Tipuri de arsuri

Știi câte lucruri și situații sunt periculoase pentru copilul tău și îi pot provoca arsuri? FOARTE MULTE!

Însă, dacă grupăm arsurile în funcție de ceea ce le cauzează, regăsim 3 categorii principale: arsurile termice, chimice și electrice.

Te invităm să afli toate informațiile esențiale despre fiecare din acestea și să le aplici pentru a preveni incidentele sau a acționa corect în caz de nevoie!

Arsuri termice

Acestea se produc din cauza expunerii pielii la surse de căldură extremă (peste 46°C), cum ar fi focul, apa fierbinte sau suprafețele fierbinți.

Imaginează-ți momentul în care o farfurie cu mâncare fierbinte este răsturnată sau copilul se apropie prea mult de aragaz și trage de oala care se află pe unul dintre ochiuri.

Acestea sunt doar câteva exemple de situații în care arsurile termice se produc și lasă urme adânci pe corpurile celor mici, necesitând de cele mai multe ori internare și tratamente îndelungate pentru a se vindeca.

Arsuri chimice

Au loc în momentul în care pielea ia contact cu substanțe chimice precum detergenți, soluții de curățat, diluanți, lichid de baterie, adezivi sau solvenți. 

Pe lângă manifestările imediate, aceste arsuri pot avea efecte timp de câteva ore, prin afectarea straturilor profunde ale pielii.

Dacă, de exemplu, micuțul tău are acces la dulapul cu produse de curățenie, poate turna peste el o parte din acestea, iar arsura va fi instantă. 

Totuși, dacă ești în apropiere și intervii imediat, există șansa să afecteze doar straturile superioare ale pielii și să se vindece mai ușor.

Arsuri electrice

Se întâmplă din cauza contactului cu curent electric, cum ar fi electrocutarea sau expunerea la descărcări electrice.

Acest tip de arsură poate provoca leziuni interne severe, chiar dacă leziunile externe par minore. Tocmai de aceea, arsurile electrice reprezintă o urgență majoră și necesită evaluare medicală imediată, deoarece pot apărea complicații tardive.

E important să conștientizăm că nu doar copiii curioși, care introduc de obicei diverse obiecte în priză, devin victimele acestui tip de arsuri, ci și adolescenții teribiliști. Cel mai adesea, aceștia se cațără pe linii de înaltă tensiune sau pe locomotive de tren, iar arsurile suferite prin electrocutare sunt extrem de grave iar, în unele cazare, fatale.

Ce poți face dacă ești părintele unui adolescent? Să îi explici care sunt pericolele asociate acestui comportament riscant și, la fel de important, să te asiguri că anturajul de prieteni este unul potrivit și că nu există influențe negative.

Indiferent de ce a cauzat arsura, prima ta reacție trebuie să fie apelarea serviciului de urgență 112!

Toate tipurile de arsuri pot duce la complicații, cum ar fi infecțiile și pot genera cicatrici cu impact funcțional, mai ales dacă nu primesc îngrijirea necesară la timp.

Arsurile la copii necesită răspuns imediat și urmărire medicală pe termen lung, pentru ca efectele acestora să nu îi urmărească la maturitate.

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Găsește răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre prevenirea, recunoașterea și tratarea urgențelor, precum și acordarea primului ajutor în caz de arsuri!

Ai și alte întrebări?

Ce fel de arsuri poate suferi copilul meu?

Există trei categorii principale de arsuri: termice (se produc din cauza expunerii pielii la surse de căldură extremă, peste 46°C, cum ar fi focul, apa fierbinte sau suprafețele fierbinți), chimice (se produc când pielea ia contact cu substanțe chimice precum detergenți, soluții de curățat, diluanți, lichid de baterie, adezivi sau solvenți), electrice (se produc din cauza contactului cu curent electric, cum ar fi electrocutarea sau expunerea la descărcări electrice).

O arsură medie sau severă parcurge mai multe etape distincte, fiecare având propriile sale cerințe de tratament și îngrijire. În general, primele 3-5 zile de la arsură constituie perioada de urgență, iar în această etapă, riscul de complicații grave este maxim. După primele 3-5 zile și până la închiderea rănilor și formarea cicatricilor urmează perioadă acută, iar în această fază, tratamentul chirurgical, prevenirea și controlul complicațiilor sistemice și infecțiilor sunt prioritare. După vindecare, pacientul necesită reabilitare fizică și psihologică. Aceasta poate include terapie fizică, controlul durerii, suport psihosocial și, în unele cazuri, corecții chirurgicale ulterioare. Procesul de reabilitare poate dura între 1 și 3 ani, în funcție de severitatea arsurilor și de necesitățile individuale ale pacientului. Pentru copii, reconstrucția post-arsură este un proces continuu pe parcursul creșterii și dezvoltării lor.

În primele secunde după ce copilul s-a ars, îndepărtăm copilul de sursa arsurii și scoatem hainele afectate cu grijă, fără a forța dacă sunt lipite de piele.. Apoi, folosim APĂ RECE pentru a răci zona arsă timp de cel puțin 10-20 de minute. Este esențial să NU aplicăm gheață direct pe piele, ci doar apă rece. Apoi, acoperim zona arsă cu un pansament curat și uscat și îl hidratăm pe cel mic – îi dăm să bea apă. Dacă arsura depășește 10% din suprafața corpului, afectează fața sau este de natura electrică, apelăm de urgență la 112! Dacă arsurile sunt însoțite de inhalație de fum și/sau arsuri de căi respiratorii, față de suprafața calculată, adăugăm în plus 10-20%.

Dotările minime ale unui astfel de kit cuprind comprese sterile pentru acoperirea arsurilor, mănuși de unică folosință și dezinfectanți locali.

În îngrijirea arsurilor pe termen lung, trebuie să menținem pielea hidratată, prin folosirea de loțiuni hidratante, evitarea expunerii cicatricilor la soare și masaj ușor pe zona cicatricii pentru a stimula circulația și a îmbunătăți elasticitatea pielii în zona afectată. În această perioadă, consultarea regulată a medicului și urmarea tratamentului prescris sunt, de asemenea, importante.

Alătură-te comunității de părinți informați!

Un adult informat = un copil mai protejat!

 
Image of a boy near hot liquids: cautionary reminder of potential burn hazards